Home misiune proiecte programe Evenimente CONTACT

Cuvântarea de deschidere a Preasfințitului Sofronie.

Cuvântarea de deschidere a Preasfințitului Sofronie.

Cuvântarea Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, cu prilejul deschiderii lucrărilor Simpozionului dedicat aniversării a 225 de ani de existență a Bisericii cu Lună

Preacucernici Părinți
Onorate oficialități
Distinși reprezentanți ai celorlalte culte
Domnilor Rectori
Domnilor și doamnelor Decani
Onorată asistență
Iubiți credicioși și credincioase,

Trăim clipe încărcate de o profundă emoție și suntem cu toții adunați aici într-un singur gând, de recunoștință față de glorioșii noștri înaintași pe care îi sărbătorim în aceste zile. 225 de ani înseamnă un segment important de istorie, o etapă însemnată a dăinuirii noastre, a manifestării culturale românești ortodoxe în Crișana, la marginea dinspre Apus a Neamului românesc. Conviețuind în pace de sute de ani cu alte etnii, cu alte confesiuni, poporul român ortodox a înțeles să-și manifeste recunoștința față de bunul Dumnezeu, pentru darurile pe care le-a primit în cursul istoriei sale, în primul rând, prin ctitorirea de sfinte locașuri, biserici și mănăstiri, în care evlavia străbună a dobândit dimensiuni de piatră, locuri sfinte în care rugăciunile s-au înălțat la ceruri după multe jertfe, și în primul rând, după întemeieri.
Suntem în pre-ziua Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, hramul celei mai vechi mănăstiri ortodoxe din țară, mănăstirea de la Hodoș-Bodrog, atestată documentar încă la anul 1177, și cu funcționare neîntreruptă până în prezent. Hramul acesta străvechi al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este motivul pentru care în aceste zile suntem aici împreună, arătând continuitatea în pământul Crișanei, de la Mureș până la nord de Crișul Repede, mai ales că, pe lângă hramul cel vechi al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, s-a adăugat hramul cel nou, al Adormirii Preacuratei Fecioare, 15 august, Sântămăria-Mare, atât la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, mănăstire în care au fost călugăriți aproape toți ierarhii ortodocși români din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, până în 1918, cât și la această catedrală. Trebuie să spunem că nu este prima catedrală ortodoxă din Oradea. Cea dintâi catedrală, mult mai veche, este cea din Velența Orăzii, cea din Veneția Oradiei, având și ea hramul unei străvechi mănăstiri din Perii Maramureșului, la nord de Tisa, mănăstire care era scoasă de sub autoritatea canonică a episcopului local, la începuturile Evului mediu, și atârna de tronul patriarhal al Constantinopolului. Hramul acelei mănăstiri din Perii Maramureșului de nord, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a devenit hramul multor biserici. Aproape 200 de biserici din Eparhia noastră au hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și este motivul pentru care prima catedrală episcopală ortodoxă a Oradiei, cea din Velența, a primit acest hram. Acolo sunt începuturile noastre ca și Eparhie ortodoxă, organizată după tot tipicul, deoarece înainte de catedrala din Velența, teritoriul nostru canonic a fost înglobat în Episcopia ortodoxă română a Ienopolei, sau Ioanopoliei, Ineul de azi, de pe malurile Crișului Alb, eparhie ce-și avea jurisdicție în Crișana.
De la Catedrala din Velența la Catedrala cu Lună, de la Sfinții Arhangheli la Împărăteasa îngerilor, Maica Domnului. Catedrala în care ne aflăm, Catedrala cu Lună, o biserică unicat, un monument a cărui unicitate, prin mecanismul cu lună pe care îl are, l-a făcut să devină un simbol al Oradiei. Nimic altceva din orașul nostru nu poate avea atâta încărcătură simbolică, ce îi conferă prin unicitate valoarea de simbol al Oradiei, ca și Catedrala cu Lună, singura biserică din lume ce are un mecanism care indică fazele lunii.
Această Catedrală, construită în ceea ce era acum 225 de ani Orașul nou, acum știm că orașul nou este în altă parte, aici fiind acum centrul vechi al Oradiei, a devenit cu timpul locul întronizării episcopilor ortodocși ai Oradiei și totodată, necropolă episcopală. Aici își dorm somnul, în așteptarea Învierii, trei dintre episcopii Oradiei: Roman Ciorogariu, primul de la reînființarea Episcopiei în anul 1920, Nicolae Popovici și Vasile Coman. Avem convingerea că, în aceste clipe, în mod nevăzut, împreună cu noi sunt toți episcopii Oradiei, nu numai de la Roman Ciorogariu încoace, ci și cei de dinainte, și nu numai, ci toți preoții și toți credincioșii buni, harnici și jertfelnici care din această biserică și-au început călătoria spre Cer. Necropolă episcopală și, totodată, locul întronizării episcopilor ortodocși ai Oradiei, a doua, pentru că se ridică, potrivit visului înaintașilor, cea de a treia catedrală a soarelui, închinată Învierii lui Hristos pe Care Îl numim Soare al dreptății.
Așadar, trei catedrale ortodoxe în Oradea Mare. Dar, dintre toate, aceasta în care ne aflăm este simbolul Oradiei, și aici sunt cât se poate de subiectiv, dar cine nu este subiectiv, nu este numai una dintre cele mai frumoase biserici din oraș, ci este cea mai frumoasă biserică din orașul Oradea, pentru că monumentalitatea ei nu strivește. Avem în oraș biserici monumentale care atunci când intri să te rogi în ele te face să te simți mic, mărunt, neînsemnat înaintea lui Dumnezeu. În această catedrală monumentală, spațioasă, cu volume ce trimit la toate marile catedrale ale timpului baroc, omul care intră să se roage nu se simte strivit, dimpotrivă, resimte o familiaritate cu Dumnezeu, pe care doar spațiile create cu multă rugăciune și cu multe sacrificii ți-o conferă. Sigur că aprecierea mea este încărcată de subiectivism și cred că fiecare dintre noi consideră locul în care s-a născut sau locul în care-I slujești lui Dumnezeu, ca locul cel mai frumos de pe pământ. Pentru noi românii ortodocși, pentru noi românii din Oradea, Catedrala cu Lună este cel mai frumos loc de pe pământ. Câți dintre românii ortodocși nu au fost botezați sau cununați aici, câți nu și-au încheiat călătoria vieții pe acest pământ plecând din această biserică spre cimitir ? Catedrala aceasta, necropolă episcopală, pentru noi românii ortodocși înseamnă istorie și devenire națională. Dar, pentru întregul oraș, pentru întreaga zonă, ea reprezintă un adevărat manual al credinței, al culturii, al dăinuirii, al conviețuirii pașnice, și de ce nu, al frumuseții. Un loc privilegiat în care cel ce intră se întâlnește în frumusețe cu Dumnezeu. Apoi, ea este un loc al sintezei. Așa precum poporul român este un popor de sinteză, la răspântia dintre Orient și Occident, rod al întâlnirii dintre cultura latină și spiritualitatea bizantină, tot așa și Biserica cu Lună este loc binecuvântat al sintezei, un loc în care Orientul și Occidentul se îmbrățișează, un loc în care cel care intră poate călători, fie și preț de numai câteva clipe, prin istoria culturală a bătrânului nostru continent. De aceea, Biserica cu Lună este nu numai simbolul Oradiei, ci și unul dintre simbolurile Europei. De altfel, cred că întreaga piață în care ne aflăm poate fi considerată ca o icoană a continentului nostru civilizat, ca o reprezentare în miniatură a Europei unite de azi. În această Europă unită, în această civilizație europeană strălucită, Biserica cu Lună, ca reprezentant al spiritualității ortodoxe românești își are locul său bine precizat.
În clipele și ceasurile următoare vom avea cu toții privilegiul să ne delectăm, să fim răpiți duhovnicește în sfere înaalte, ascultând, recapitulând, primind informații noi cu privire la acest monument care pentru noi românii ortodocși este plin de semnificații, foarte drag, de neînlocuit, unic. Catedrala cu Lună va păstra pentru veșnicie locul acesta în istoria culturală, nu doar a României, ci și a Europei. Pentru că acest monument este serbat acum la 225 de ani de la punerea pietrei de temelie și pentru că serbând, serbăm unicitatea lui, ne simțim privilegiați și totodată, recunoscători față de înaintașii noștri care ne-au lăsat această minune. Este de datoria noastră să o păstrăm, să o apărăm, să o transmitem generațiilor viitoare, pentru ca la rândul lor, peste alți 275 de ani să se adune din nou în Biserica cu Lună și să își amintească și de cei de la începuturi, dar și de toți ceilalți, care, în curgerea vremii, au omagiat cultura din care provin, neamul căruia îi aparțin.